MUZEUL NAȚIONAL DE ETNOGRAFIE ȘI ISTORIE NATURALĂ – 130 ANI DE ISTORIE ȘI CULTURĂ NAȚIONALĂ

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în toamna acestui an, împlinește 130 de ani de la fondare, fiind cea mai veche instituție muzeală din Republica Moldova. Cu acest prilej sunt organizate mai multe evenimente culturale menite să promoveze patrimoniul etnografic și natural de excepție, deținut de instituție.
În data de 24 octombrie 2019, joi, ora 11.00, va avea loc ședința solemnă dedicată acestui eveniment, vernisarea expoziției „Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală – 130 ani de istorie și cultură națională” și lansarea monografiei „Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în perioada modernă și contemporană”, vol. I, autori – Mihai Ursu, Constantin Gh. Ciobanu.
Vă invităm la acest eveniment important pentru toți prietenii muzeului care apreciază patrimoniul cultural, dăinuirea și perpetuarea acestei instituții simbol al culturii naționale.
La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, Președinției Republicii Moldova, reprezentanți ai ambasadelor și autorităților publice, specialiști din domeniul științei și culturii, mass-media și organizațiilor neguvernamentale.
Evenimentul se va desfășura în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală (Chișinău, strada Mihail Kogălniceanu, 82)

No Comments Yet.

Leave a reply