TORTARE ÎNGEMĂNAT

Tortare îngemănate

(nr. inv. 29708-10 și 20097)

            În bogata colecție de ceramică tradițională a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală (Chișinău) se păstrează câteva tortare îngemănate. Li se mai spune „oale gemene” sau „ulcele gemene”. Primul dintre ele (nr. inv. 29708-10) datează din prima jumătate a secolului XX. Obiectul a fost confecționat dintr-o pastă din lut și nisip, modelată la roată, apoi supusă arderii oxidante, care i-a conferit o culoare roșie-maronie. Tortarul constă din două ulcele, unite printr-un mâner de formă circulară (pentru transportare) și o bară transversală din lut. Pereții exteriori au fost decorați cu câteva linii drepte paralele. Într-un registru orizontal observăm un șir de linii oblice, iar în altul – o linie văluroasă.  Decorul este de culoare albă, fiind realizat cu pensula. Piesa a intrat în colecția MNEIN în anul 2008, fiind transferată de la fostul Muzeu de Arheologie și Etnografie al Academiei de Științe a Moldovei.

            A doua mostră de ulcele gemene (nr. inv. 20097) provine din satul Valea Adâncă, raionul Camenca (Transnistria), datând din a doua jumătate a sec. XX. Tehnicile utilizate la confecționarea lui sunt: modelarea la roată, arderea oxidantă, angobarea, decorarea prin imprimare și glazurarea. Constă din două vase de formă ovoidală, unite printr-o toartă comună circulară și două bare de legătură transversale. Decorul vasului este simplu, din motive geometrice (linii drepte, dispuse paralel), are culorile verde și maro.

Ulcelele gemene se utilizau pentru păstrarea și transportarea la distanță a produselor alimentare (bunăoară, pentru muncitorii de la câmp). Vasul avea un singur capac de lemn comun, care se îmbrăca deasupra mânerului circular, acoperind gurile ambelor ulcele. Acestea din urmă puteau fi umplute, fiecare, cu felul întâi și felul doi de mâncare. Tortarele îngemănate (de culoare roșie sau neagră) erau confecționate de meșterii olari din sate. Sunt cunoscute în diverse regiuni de la est de Carpați. Ulterior au fost produse și industrial, la Fabrica de Ceramică din Ungheni.

Bibliografie: Varvara Buzilă. Arta tradițională din Republica Moldova. Chișinău: Cartier, 2018, p. 98; Ceramică din colecțiile de etnografie ale muzeelor din Suceava, Cernăuți și Bălți. Suceava: Editura Karl A. Romstorfer, 2014, p. 53, 68.

No Comments Yet.

Leave a reply