|
Vineri, în data de 12 februarie 2010, ora 14.00, în incinta Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (MNEIN) va avea loc programul artistic comemorativ cu genericul „Cu lacrima limbii noastre…”, adus ca omagiu lui Grigore Vieru la aniversarea a 75–a de la naştere.
Axat pe poezie de Grigore Vieru şi muzică a diverşilor compozitori, cu care a colaborat poetul, recitalul este susţinut de actori şi cântăreţi consacraţi: Nina Ermurache, Maria Sarabaş, Nicolae Jelescu ş.a.
Îndrăgitul interpret de muzică populară, domnul Mihai Ciobanu şi distinsa profesoară de artă a vorbirii scenice, doamna Vera Mereuţă, pe lângă prestaţia dumnealor solistică, îşi vor prezenta şi discipolii de la catedrele de Canto-popular a Colegiului de Muzică „Şt. Neaga” şi cea de Actorie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP): Rodica Moldovan, Axenia Guţu, Natalia Caloean, Ion Borş, Victor Granaci, Vitalie Ogor şi respectiv, Elena Frunză, Mariana Bratu, Alexandra Mardari, Nicolae Ţurcanu, Ion Tabarcea, Ştefan Bouroşu şi Anatol Guzic.
Vom revedea chipul de neuitat al Marelui Dispărut în confesiunile şi dedicaţiile poetice ale prietenului şi confratelui său de condei, domnul Arcadie Suceveanu. Cunoscutele interprete Maria Stoianov şi Maria Caraman vor completa, prin discursurile lor lirice, imaginea irepetabilă a poetului. Iar tinerii cântăreţi, soţii Alina şi Oleg Cuciuc vor întregi programul cu piesele lor nou realizate. Interpreta Dina Vrăjmaşu va mijloci şi în calitate de moderatoare, acest dialog muzical-literar, împreună cu tânărul actor Ion Borş, student al aceleiaşi Catedre de Actorie a AMTAP. Copiii de la Liceul Teoretic din satul Săseni- Călăraşi, conduşi de doamna Larisa Cojocaru şi domnul Ion Turculeţ, ne vor îndulci sufletele cu neasemuita poezie a Maestrului, destinată celor mai mici.
Invităm publicul meloman, colegii şi prietenii din domeniul culturii să împărtăşească cu noi revelaţia reîntâlnirii cu cel, ce a fost şi va fi, pentru noi, Grigore Vieru.
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală str. M. Kogălniceanu, 82 tel. 23 88 68, 59 22 67
|