EXPOZIȚIA „CĂMAȘA UNIRII” OFERITĂ PUBLICULUI FĂRĂ INAUGURARE

Fără un vernisaj obișnuit, cu respectarea regulilor de prevenire a răspândirii COVID-19,  începând cu ziua de 26 martie, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Comunitatea „Șezătoarea Basarabia” prezintă pentru public Expoziția „Cămașa Unirii”, organizată în contextul celor 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România.  Expoziția are în epicentru cămașa țesută și cusută recent de doamnele din Comunitatea „Șezătoarea Basarabia”, având ca sursă de inspirație cămașa cu altiță purtată de către Elena Alistar, femeia care a votat Actul Unirii, alături de cei 85 de bărbați, la 27 martie (7 aprilie) 1918.

În același timp, este și prima expoziție de cămăși bărbătești din spațiul nostru cultural. Ele au fost cusute în ultimii trei ani după modele autentice și originale, cu maximă considerație pentru bogăția artistică a domeniului. Realizarea cămășilor și expunerea acestora  în cea mai prestigioasă sală expozițională a muzeului este un răspuns oferit bărbaților, flăcăilor și băieților, care pe parcursul ultimilor ani, observând cu cât interes sunt cusute cămășile cu altiță pentru femei, au solicitat să li se coase și lor manual asemenea cămăși care respiră tradiție, corectitudine, demnitate. În acest mod este valorificat tezaurul ornamental, principiile artistice de decorare specifice, cromatica și tehnicile care configurează istoricește această haină. Este cămașa Unirii, purtată cel mai aproape de corpul nostru și, ca un drapel, unește generații, familii, neamuri, întreaga națiune.

  Expoziția va funcționa de la 26 martie până la 10 mai 2021 ținându-se cont  de respectarea condițiilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

No Comments Yet.

Leave a reply