Expoziția Salvgardarea scoarțelor valoroase: restaurare și replicare

În data de 17 decembrie 2022, între orele 11.00-15.00, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală s-a desfășurat a IX-a ediție a Târgului Național al Covorului „Covorul Dorului”. Evenimentul este organizat anual în contextul înscrierii, la 1 decembrie 2016, a dosarului „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Scopul Târgului Național al Covorului este valorificarea covorului tradițional, cunoașterea motivelor și simbolurilor de bază ale covoarelor, cât și a semnificației covorului în viața omului. În acest an, s-a acordat o deosebită atenție salvgardării scoarțelor valoroase, procesului de restaurare și de replicare a acestora, cu concursul restauratorilor și meșterilor populari.
În cadrul acestei sărbători, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a fost inaugurată expoziția „Salvgardarea scoarțelor valoroase: restaurare și replicare”. Colecția de scoarțe/covoare și alte țesături de casă a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală s-a constituit de-a lungul celor 133 de ani de activitate a instituției. În prezent, ea numără peste 2000 de bunuri culturale și este reprezentativă din punct de vedere istoric, tipologic, geografic. În același timp, tendința muzeografilor a fost mereu de a identifica în realitatea culturală cele mai vechi și mai valoroase țesături și a le include în patrimoniul muzeal. Condiția fizică, uneori destul de precară, a bunurilor culturale intrate în patrimoniu era justificată prin necesitatea de a recupera bogăția designului acestora care uneori păstrau într-un singur exemplar un excelent decor, bazat și pe tehnici vechi.
La începutul anilor ‘90 a fost semnat un acord comun cu Muzeul Național al Satului D. Gusti din București, pentru a fi supuse procesului de restaurare și consolidare cele mai vechi și valoroase piese din Colecția de covoare a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Schimbările produse în ultimii ani, în spațiile de depozitare a patrimoniului muzeal, au dus la o mai bună gestionare a spațiilor muzeale și conștientizarea necesității stringente de a salva această colecție valoroasă de atacul agenților vătămători, a condus la regândirea politicilor de protejare, îmbunătățirea condițiilor de păstrare, conservare și restaurare a colecției de covoare a MNEIN.
În prezent, în cadrul Muzeului funcționează un atelier modernizat de restaurare a covoarelor și țesăturilor de casă, iar restauratoarele Irina Ciobanu și Alexandra Ceban, în decursul ultimilor 4 ani, au avansat mult în cunoașterea și practicarea tehnicilor de restaurare. La această expoziție vor fi prezentate covoare din patrimoniul Muzeului Național de Istorie, restaurate de către Ecaterina Bondarenco, șefa secției Restaurare. Valoarea patrimonială a Colecției de covoare a MNEIN este promovată și prin lucrările de replicare realizate de meșterițele Centrului de Meșteșuguri Artă Rustică din satul Clișova Nouă, raionul Orhei, condus de meșterul popular Ecaterina Popescu, lucrările căreia au fost expuse în cadrul expoziției.
În cadrul Târgului Național al Covorului a avut loc lansarea catalogului Textile de interior din lână țesute în multe ițe, din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, autor Maria Ciocanu, precum și a seriei de timbre, cărți poștale și a plicului „Scoarța de Căușeni”, emise de ÎS „Poșta Moldovei”.
Pe parcursul evenimentului, la muzeu s-a desfășurat un variat program artistic, Târgul Meșterilor Populari și ateliere tematice organizate de meșterii populari și restauratoarele muzeului.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Expoziția va fi accesibilă pentru public până la data de 7 mai 2023.
Vă așteptăm cu drag!
mun. Chișinău, str. Mihail Kogălniceanu 82

Nu sunt comentarii.

Lasă un comentariu