Conferința științifică “Iustin Frățiman”. Ediția a III-a

Conferința științifică

Istorie, etnografie și spiritualitate în viziunea personalităților basarabene 

din a doua jum. a sec. al XIX-lea – prima jum. a sec. al XX-lea. 

In memoriam academician Iustin Frățiman

Ediția a III-a

Program

​Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Filosofie, USM, Institutul de Istorie, Institutul Patrimoniului Cultural, Societatea de Genealogie, Heraldică și Arhivistică „Paul Gore”, cu sprijinul Editurii Lexon-Prim, a organizat vineri, 23 septembrie 2022, cea de a treia ediție a Conferinței științifice Istorie, etnografie și spiritualitate în viziunea personalităților basarabene din a doua jum. a sec. al XIX-lea – prima jum. a sec. al XX-lea. In memoriam academician Iustin Frățiman. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, începând cu ora 10.00. Au fost invitați cercetători, muzeografi, cadre didactice, masteranzi și doctoranzi și alți pasionați de această tematică.

​În cadrul conferinței organizatorii și-au propus să scoată din umbră sau din anonimat contribuția unor mari personalități basarabene la cunoașterea trecutului și realităților culturale ale spațiului românesc din cele mai vechi timpuri și până la mijlocul secolului XX. O atenție specială a revenit vieții și operei lui Iustin Frățiman (1870-1927), savant, pedagog și publicist, militant pentru drepturile românilor basarabeni. Lucrările conferinței au avut în obiectiv operele istorice și publicistice ale personalităților născute în spațiul pruto-nistrean sau, în virtutea activității și preocupărilor științifice, strâns legate de această regiune.

​Au fost propuse următoarele tematici pentru comunicări: 

• Iustin Frățiman – viața și activitatea;

• Istorici, etnografi și publiciști din Basarabia care au activat în sec. XIX – înc. sec. XX;

• Generația Marii Uniri și contribuția sa la afirmarea conștiinței naționale în Basarabia;

• Tineri intelectuali, deschizători de domenii științifice și culturale în perioada interbelică.

​Participanții au fost rugați să transmită titlurile și rezumatele comunicărilor (în limba română), de până la 500 de semne, la adresa: [email protected], termenul-limită de înscriere la conferință fiind 28 august 2022.

Comitetul de organizare:

​Drd. Petru VICOL – președinte, dr. Teodor CANDU – vicepreședinte, dr. Varvara BUZILĂ, dr. Andrei PROHIN (Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală), dr. Sergiu MATVEEV (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova) dr. Silvia CORLĂTEANU-GRANCIUC (Institutul de Istorie), dr. hab. Victor GHILAȘ (Institutul Patrimoniului Cultural), dr. Silviu ANDRIEȘ-TABAC (Societatea de Genealogie, Heraldică și Arhivistică „Paul Gore”), Eduard POTÂNGA (Editura „Lexon-Prim”). ​

Comitetul științific:

​Drd. Petru VICOL – președinte, dr. Teodor CANDU – vicepreședinte, dr. Varvara BUZILĂ, dr. Andrei PROHIN (Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală), dr. Sergiu MATVEEV (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova) dr. Silvia CORLĂTEANU-GRANCIUC (Institutul de Istorie), dr. hab. Victor GHILAȘ (Institutul Patrimoniului Cultural), dr. Silviu ANDRIEȘ-TABAC (Societatea de Genealogie, Heraldică și Arhivistică „Paul Gore”).

23.09.2022. CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ “IUSTIN FRĂȚIMAN”. EDIȚIA A III-A - YouTube

No Comments Yet.

Leave a reply