MNEIN la Zilele Portului Popular Vrâncean

         Sâmbătă, 16 iulie curent, un grup de angajați ai MNEIN a participat la ediția a II-a a Zilelor Portului Popular Vrâncean. Evenimentul s-a desfășurat la Focșani, în incinta Universității, fiind organizat de Muzeul Vrancei. Sărbătoarea a debutat cu vernisajul unei expoziții de costume tradiționale, bete și brâie de Vrancea. În partea a doua a evenimentului, a avut loc lansarea cărții „Retorică vestimentară: cămașa cu altiță” de Varvara Buzilă, dr., conf. univ., șefa Secției Etnografie, MNEIN. Volumul a trezit un interes major, dovadă fiind publicul numeros care a participat la lansare și a solicitat autografe autoarei.

Cu această ocazie, dl Petru VICOL, director general MNEIN, și dl dr. Romeo-Valentin MUSCĂ, manager al Muzeului Vrancei, au semnat un acord de parteneriat între cele două instituții muzeale. Delegația de la MNEIN a avut posibilitatea să facă un schimb de experiență cu reprezentanții altor muzee, centre culturale și șezători din București, Brăila, Soveja etc. În cadrul discuțiilor a fost abordată inițierea unor proiecte comune, în particular, organizarea expozițiilor de etnografie și susținerea comunităților care cos cămăși tradiționale.

Zilele Portului Popular Vrâncean au continuat, în aceeași zi, cu un atelier de țesut bete și brâie, urmat de un recital folcloric, organizate la Crângul Petrești. Duminică, 17 iulie, s-au desfășurat alte evenimente culturale la Schitul Valea Neagră și în localitatea Năruja din județul Vrancea.

No Comments Yet.

Leave a reply