Lansarea cărților „Muzeul și meșterii populari: salvgardarea tradiției meșteșugărești” și „Calendarul tradițiilor populare pentru copii” la Piatra Neamț

Lansarea cărților „Muzeul și meșterii populari: salvgardarea tradiției meșteșugărești” și „Calendarul tradițiilor populare pentru copii” la Piatra Neamț

Vineri, 30 mai 2025, în foișorul din Parcul Tineretului din Piatra Neamț, a avut loc lansarea a două volume dedicate păstrării și promovării patrimoniului cultural imaterial – „Muzeul și meșterii populari: salvgardarea tradiției meșteșugărești” de Petru Vicol și Elena Cojocari și „Calendarul tradițiilor populare pentru copii” de Andrei Prohin.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Festivalului de Artă Populară ,,Lada cu Zestre”, ediția a XIX – a, organizat de Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Național Neamț, în parteneriat cu Primăria Piatra – Neamț și cu sprijinul Asociației Meșterilor Populari din Moldova. Festivalul a reunit peste 65 de meșteri populari din toate zonele etnografice ale României, dar și din Republica Moldova – veritabili păstrători ai tradițiilor de pe ambele maluri ale Prutului

În prezența unui public variat, cele două lucrări au fost prezentate într-un cadru informal și prietenos de către etnografii Florentina Buzenschi și Marcel Lutic, precum și de Mihaela Verzea, director adjunct al Complexului Muzeal Național Neamț, vorbitorii au evidențiat importanța acestor contribuții pentru educația culturală și valorificarea meșteșugurilor autentice.

Primul volum, „Muzeul și meșterii populari: salvgardarea tradiției meșteșugărești”, semnat de Petru Vicol și Elena Cojocari, oferă o incursiune și o prezentare amplă a activității a 65 dintre cei mai cunoscuți meșteri populari contemporani din Republica Moldova – adevărați păstrători ai artei și tehnicilor tradiționale.

Cel de-al doilea volum, ,,Calendarul tradițiilor populare pentru copii”, realizat de Andrei Prohin și ilustrat de caricaturistul Alex Dimitrov, reușește să aducă în atenția celor mici cele mai importante sărbători populare românești, prin povești captivante și imagini sugestive, accesibile și educative.

Evenimentul a fost apreciat pentru caracterul său interactiv, fiind urmat de discuții cu autorii. Prin această inițiativă, s-a reconfirmat rolul esențial al cărților și al muzeului în păstrarea și transmiterea valorilor tradiționale către generațiile viitoare.

Cu acest prilej, domnul Eduard Potîngă, directorul Editurii Lexon Prim din Chișinău – editura la care au apărut cele două volume, a oferit o donație de carte Complexului Muzeal Național Neamț, în semn de susținere a dialogului cultural cultural și de promovare a publicațiilor dedicate patrimoniului imaterial, muzeografiei și istoriei românilor.

Previous Image
Next Image

info heading

info content


Comments are closed.