
Pe data de 13 mai, ora 14:30-15:45, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală se va desfășura „Atelierul de broderie”, în cadrul căruia vizitatorii se vor familiariza cu simbolurile tradiționale, tehnicile de broderie și metodele de creare a unui semn de carte cu simbolul „Pomul vieții”, pe pânză de etamină, materialele fiind oferite de organizatori. Atelierul va fi ghidat de membrele comunității „Șezătoarea Basarabiei” și are drept scop popularizarea acestui meșteșug în rândul copiilor.
Totodată vizitatorii vor putea participa la Atelierul de creație „Tehnica Batik”, în cadrul căruia vor realiza un element de scoarță, fiind ghidați de meșterul popular Inga Mațcan-Lîsenco, lector universitar la UTM, și de studenți voluntari (Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Liberă Internațională din Moldova). Baticul este o tehnică creativă ce îmbină armonios tradiția și inovația. Este utilizat ca element de design vestimentar, accesoriu și decor de interior. Această activitate este o oportunitate pentru toți doritorii, pasionați de arta decorativă, de a cunoaște procedee de realizare a batikului.
Atelierele sunt organizate în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, realizată în colaborare cu Asociația Muzeelor din România. Prin această inițiativă se dorește promovarea patrimoniului muzeal, în special prin intermediul activităților dedicate tinerei generații.
Vă așteptăm cu drag!
mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu nr. 82