ATELIERUL „MĂRȚIȘORUL – TRADIȚIE MILENARĂ DE PRIMĂVARĂ”

În data de 21 februarie, joi, ora 14.00, în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală a avut loc atelierul de confecționare a mărțișoarelor cu genericul „Mărțișorul – patrimoniu milenar de valoare mondială”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
Meșterul Popular Eugenia Moldovanu, conducător al Studioului de meșteșuguri „Tezaur” de la Centrul de Cultură și Tineret al mun. Bălți, a prezentat un master-class de confecționare a mărțișoarelor din fibre vegetale, în forma unui înger decorativ din paie, pe care copiii îl vor completa cu frumoase mărțișoare din lână și bumbac, create în cadrul atelierului.
Alt atelier a fost prezentate de către Meșterul Faur Natalia Cangea, conducător al Cercului Împletitul din pănuși „Povestea mâinilor”, Centrul de Cultură și Tineret din or. Criuleni, care a venit la eveniment împreună cu discipolii. Doamna Natalia Cangea a demonstrat modul de confecționare a diferitor tipuri de mărțișoare, inclusiv a prezentat etapele de confecționare a unei compoziții decorative în formă de mărțișor-pom.
Participanții la ateliere au fost elevii de la Centrul de Educație Estetică „Lăstărel”, Instituția Publică Liceul Teoretic „Hyperion” din or. Durlești și alte instituții școlare.
Practicile culturale asociate zilei de 1 martie au fost incluse recent, în luna decembrie 2017, în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, fiind o inițiativă comună a Republicii Moldova, României, Bulgariei și Macedoniei.

Chișinău, str. M. Kogălniceanu nr. 82, www.muzeu.md, tel. + 373 022 23 88 68.

Nu sunt comentarii.

Lasă un comentariu