În popor se spune că primăvara adevărată vine atunci când se aude prima dată cucul.
Cucul are mărimea unui porumbel suplu (30–35 cm). Caracteristicile acestor păsări sunt culoarea cenușie și cântecul lor prin care masculul își marchează teritoriul și care se poate asemăna cu denumirea dată păsării. La mascul, capul și partea superioară a corpului sunt de culoare cenușie, iar partea inferioară a corpului are o nuanță cenușie-albăstruie. Coada este lungă, pestriță și cu penele foarte grele.
Este unica pasăre care nu clocește, după împerechere femela își depune ouăle direct în cuibul străin al păsării-gazdă, când aceasta lipsește, sau la început pe sol, fiind apoi mutat în cuib cu ajutorul ciocului. Mama cuc se întoarce, din când în când, la cuibul în care a lăsat ouăle, să se convingă că puii săi sunt hrăniți. Puii de cuc pot striga atât de tare, încât să fie hrăniți de toate păsările care trec prin preajmă. Necătând faptului că se aude de departe, cucul este o pasăre solitară, care evită compania altor păsări. Puii de cuc migrează cu câteva săptămâni mai târziu decât părinții biologici și părinții adoptivi, dar niciodată nu greșesc parcursul, ajungând cu precizie la destinație.
Cucul este considerat una dintre cele mai folositoare păsări în agricultură și silvicultură, deoarece distruge un număr mare de omizi, evitate de celelalte păsări.
Deși petrec nouă luni pe continentul African și Asiatic, cucul cântă doar în Europa. În majoritatea țărilor cucul este numit după cântecul său: în Franța coucou, în Olanda koekoek, în Germania kuckuk, în Anglia cuckoo.
În tradiție, cucul a fost asociat cu soarta oamenilor: despre un om care nu moare se spune nu-l mai prinde cucul, pe când i-o cântat cucul ar însemna că l-a strâns Dumnezeu.
