În ziua de 24 februarie toți românii sărbătoresc Dragobetele.
Dragobetele reprezintă o sărbătoare cu tradiții vechi și semnificații adânci în cultura românească. Credința populară numește Dragobetele ,,cap de primăvară”, ,,năvalnicul” sau ,,logodnicul păsărilor”.
Cercetătorul Ion Ghinoiu asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului românesc, patron al dragostei și bunei dispoziții”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”.
Etnograful Romulus Vulcănescu îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun, cu puteri magice de a atrage fetele”. În vremuri de demult, în această zi, de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcați în straie frumoase, obișnuiau să se adune în păduri și să culeagă buchețele de flori primăvăratice. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții încercau să le prindă și să le sărute, de unde a apărut expresia ,,Dragobetele sărută fetele”. Dacă fetei, îi era drag băiatul, aceasta se lăsa prinsă, iar sărutul era considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată membrilor familiei și comunității satului. De Dragobete fetele adunau zăpada rămasă pe alocuri, crezând că are proprietăți magice în descântecele de iubire, numind-o ,,zăpada zânelor”. Ele își clăteau fața cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.
Dragobetele i-a învățat pe oameni să dăruiască dragostea în prag de primăvară, iar atunci când și-a îndeplinit sorocul, Maica Domnului l-a transformat în năvalnic – plantă care renaște în fiecare primăvară. Fetele culegeau pe ascuns frunzele năvalnicului și făceau vrăji pentru a fi dragi flăcăilor.
Fiul Babei Dochia, Dragobete, este cunoscut ca fiind nașul cosmic al păsărilor și al animalelor. În această zi păsările își găsesc perechea și își fac împreună cuiburi noi, oficiind nunțirea lor în ceruri. Astfel, gospodarii îngrijeau mai deosebit ocoalele păsărilor și animalelor, fiind interzisă sacrificarea loc, ceea ce le garanta un an îmbelșugat.
Se credea că cine serbează Dragobetele, va fi iubit și ferit de boli tot anul.
Sursa:
Ion Ghinoiu, „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar”, (1997);
Romulus Vulcănescu, „Mitologia română”, din 1985.
