Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Marea Unire din 1918, expoziția de scoarțe aduce în atenția românilor din diferite regiuni una din valorile majore ale artei populare, mărturie a unității culturale românești.
La deschiderea expoziției au participat reprezentanți ai administrației celor două muzee – Petru Vicol, director general al MNEIN, Dr. Andrei Prohin, director adjunct, Dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Dr. Laurențiu Chiriac, director adjunct, – muzeografi, oameni de cultură, părinți și copii. În alocuțiunile lor, vorbitorii au evocat importanța evenimentului, valoarea istorică și spirituală a covoarelor prezentate. Ne exprimăm speranța că expoziția itinerantă „Imaginea lumii țesută în lână”, ajunsă pe locurile strălucitei victorii a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de la Podul Înalt (1475), va fi urmată și de alte evenimente care îi vor uni în cuget și simțiri pe toți urmașii marelui voievod în jurul tezaurului spiritual comun.

IMG_4256
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4256-e1541510067474-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4261
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4261-e1541510044963-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4272
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4272-e1541510031588-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4389
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4389-e1541510019587-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4392
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4392-e1541510006649-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4400
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4400-e1541509992325-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4406
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4406-e1541509981724-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4413
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4413-e1541509969859-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4414
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4414-e1541509937528-765x610.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее

IMG_4424
https://www.muzeu.md/wp-content/uploads/2018/07/IMG_4424-e1541509919121-765x510.jpg
Miercuri, 18 iulie curent, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din orașul Vaslui (România) a fost vernisată expoziția „Imaginea lumii țesută în lână. Scoarțe din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”. Anterior, expoziția a mai fost găzduită de Muzeul Țării Crișurilor (Oradea) și de Muzeul Etnografic al Moldovei (Iași). Astfel, în anul când marcăm un secol de la Читать далее
Previous Image
Next Image