Ziua Învierii Domnului este așteptată de cei mari și de cei mici. Săptămâna Patimilor are o importanță deosebită, datorită tradițiilor frumoase ce s-au perpetuat de-a lungul timpului, de când românii au îmbrățișat credința în Hristos. În timpuri noi, când ne-am îndepărtat de glie, multe datini au rămas doar în poze, în cărți și exponate muzeale. Încondeierea ouălor, care avea loc în fiecare gospodărie, în Joia mare, alături de mame, surioare și bunici, rar se mai întâlnește acum.
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a inițiat din 1998 tradiția încondeierii în cadrul atelierelor de creație. An de an, pragul muzeului era trecut de mii de vizitatori, dornici să facă cunoștință cu acest frumos obicei, alături de meșterițe talentate, de muzeografi și etnografi din Moldova și din România. Anul 2020, ce ne-a ținut pe la casele noastre, în scopul evitării pandemiei, s-a remarcat prin activități online, pe care ne-am deprins să le implementăm, alături de atelierele reale.
Acum Vă prezentăm o colecție frumoasă de ouă încondeiate, realizate în cadrul atelierelor tematice de la Muzeu, pe parcursul ultimilor ani, cu meșterița Angela Don din comuna Lalova, r. Rezina. Meșterița are rădăcini din Lalova, sat pitoresc cu tradiție, pe malul Nistrului. De mic copil a urmărit cum bunica încondeia ouă. În 2004 ea a deprins la Muzeu arta încondeierii ouălor de la meșterițele din Bucovina. Atunci a avut o revelație: și-a amintit de măiestria bunicii și a perseverat în această artă, iar din următorul an, anume ea a ghidat muzeografii în însușirea etapelor încondeierii ouălor cu ceară.
A devenit meșter popular în 2010 și a continuat să îndrume profesorii și elevii în meșteșugul închestririi ouălor. Mai mult ca atât, Angela Don și Ludmila Iftodi, șef Rezervația peisagistică „Saharna-Țâpova”, Filială MNEIN, r. Rezina, au realizat un mic atelier de încondeiere a ouălor în cadrul filialei, cu participarea elevilor gimnaziului din localitate. Astfel, tradiția încondeierii ouălor va dăinui și va prinde rădăcini în inimile copilașilor dornici de a deprinde acest meșteșug.