O DONAȚIE VALOROASĂ DE LA MEȘTERUL POPULAR LIDIA BOJESCU 

Patrimoniul muzeal s-a îmbogățit cu o cămașă cu altiță, cusută în ultima jumătate de an, de către doamna Lidia Bojescu din s. Mereni, r-nul Anenii Noi. Cămașa este deosebită prin faptul că este inspirată dintr-un model ce se află în Muzeul de Istorie și Etnografie din s. Mereni, fiind donată de către nepoții unei familii venite din Bucovina și stabilite cu traiul în sat. Doamna Bojescu a realizat o imitație autentică, pe pânză de casă țesută de ea, a țesut altițele, a utilizat lâniță de merinos de calitate și a respectat tehnicile tradiționale. Cămașa este însoțită de o catrință țesută de doamna Bojescu.

Doamna Bojescu a deprins lucrul manual de la mama și bunica, a croșetat și a cusut din pasiune. Ea a contribuit foarte mult la înzestrarea cu piese vestimentare a ansamblurilor folclorice din r-nul Anenii Noi, fapt pentru care s-a învrednicit de titlul de Meșter Popular al anului, fiind desemnată în cadrul Galei Laureaților în Domeniul Culturii, în r-nul Anenii Noi, pentru trei ani consecutiv: 2018-2021. De trei ani, dumneaei conduce Centrul de meșteșuguri cu titlul model Atelier Bojescu.

Doamna Lidia Bojescu participă la expozițiile și târgurile meșterilor populari organizate de Muzeu și, prin această donație,a înfrățit Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală cu Muzeul de Istorie și Etnografie din s. Mereni.

Nu sunt comentarii.

Lasă un comentariu