Povestea unei mori de vânt

La mijlocul secolului XIX, potrivit unor estimări, în Basarabia existau peste 2000 de mori de vânt. Astăzi, putem număra pe degete localitățile în care s-au mai păstrat mori de vânt, toate fiind abandonate, – la Cernoleuca, Mileștii Mici, Beșalma... Unul dintre ultimele exemplare se păstrează în curtea Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Moara a fost adusă din satul Gangura, raionul Ialoveni, fiind construită de Lazăr Rozovan (tatăl) și Tudor Rozovan (fiul). În aspect tipologic, e o moară cu pivot (corpul poate fi rotit după direcția vântului) și patru aripi. Este acoperită cu șindrilă și are căpriori ornamentați. Moara se individualizează prin dimensiunile neobișnuit de mici. Ea a fost construită în baza unei râșnițe manuale, în timpul foametei din 1946-1947. La acea vreme, moara salvase viața familiei Rozovan, care, măcinând grăunțele altor săteni, căpăta astfel o sursă suplimentară de venit. Acest valoros monument al tehnicii populare este, concomitent, martorul unor pagini tragice din istoria acestui pământ. Poate nu întâmplător, în folclorul românesc, măcinatul grăunțelor la moară simbolizează greutățile sorții: „Oamenii se petrec pe rând, ca grânele la măciniș, printre pietrele de moară ale vremilor și ale încercărilor vieții. A trece prin moară înseamnă a suporta rigorile sorții, a depăși fiecare etapă existențială până la sfârșit” (Silvia Ciubotaru).

• 

• 

•